E sâmbătă azi

Toată lumea își caută iubirea
Eu îmi caut timpul
E ultimul joc! E ultimul timp dezgolit, 
Prea pătruns în neant. 

Presez orele, secundele
Zilele le tai în forme de biscuiți cu gust de suflet 
Pentru tine, pentru ea
Pentru ele, pentru anii ce vor trece.

Strâng provizii pentru gânduri
Și astăzi pentru poimâine 
Luna viitoare pentru ieri
Și timpul nu vine. 

Nici de data asta nu s-a urcat în trenul speranței 
Așteaptă sau stă la pândă
Prinde în plasa de vise 
Coșmarurile tristeții de mâine. 

Și totuși, îl aștept să vină
Îl aștept degeaba, e aici
E cu noi mereu, dar nu se face văzut?!
Sau noi stăm cu capul în țărână și picioarele în nori. 

Suntem departe de coastele flămânde 
De atâta vant, de atâția pași 
Doar minunile mai zboară pe cer 
Ca să se imprietenească cu stelele
E sâmbătă azi!

Așteaptă....

Petale, miere, veselie,
Copaci încă pierduți în amorțeală
Urme pe cer de soare
Și o albină într-un picior
Așteaptă....
Dimineața vine adormită
Între timp primăvara o salută
Iarna și-a făcut bagajele
Și așteaptă...
Într-o gară cu pălărie de hârtie
Cuvintele vor pace
Ceață și melancolie
Un drum așteaptă....
În intersecție o mașină.
Și ploaia vrea să-și prezinte coregrafia
Cheamă Dragobetele la întâlnire
Umbrele sunt prea drepte
Și așteaptă...
Sticle goale, vorbe pline cu alcool
Farfurii sparte, palme cu mâncare fierbinte
Sticle pline cu alcool, vorbe goale
Farfurii cu mâncare fierbinte, palme sparte. 
Cuvintele așteaptă...

Părul negru, împletit cu frunze de măr
Unghii croșetate cu vise spulberate
Picioare grele ca pietrele, doar marea le mai poate muta
Și așteaptă...
În viscolul tăcerii, în mireasma fructelor de mai, apa își usucă timpul
Parfum rătăcitor în praful așternut pe maci.
Doar soarele mai are semințe
Și așteaptă...
E lună nouă... pe noi, stă luna nouă
Cu dinți de catifea și parcă ar vrea ceva....
Hai, să-i prepar o cafea cu sânge albastru
Sau un ceai de muguri de tei argintiu și liniște pură
Cuvintele așteaptă... o șoaptă!

Între două

Între două priviri mărunte
Se ascund tăceri de munte.
Între două străchini amețite
Dansează idei încolțite.
Între două pere cu pete
Alergăm prin melancolii bete.
Între două tufișuri de lemn
Stăm ca pisicile demn.
Între noi sunt două suflete
Ce par să se uite.
Între lună și soare
Doar dragostea apare
Ca un fir argintiu, violet și roz pal
Curcubeu de speranțe pleacă spre bal.
Între două noroace verzi albăstrui
Stau trei dobitoace în jurul unui gutui.
Între două palme săpăm cuvinte
Să le udăm cu rouă și ploi mărunte.
Între două, printre noi,
Ca semințele de flori
Îmi șoptesc că vântul le dă fiori.
Între două e o minune
Ca un om cu stea în frunte.
Între două petale de trandafir
Au crescut doar mărăcini.
Între două fire de parfum
Hai să construim un drum.
Între două case noi
Am rămas doar doi.

Muze!

Pași, poze
Ziduri, garduri
Viitoare muze!
Stări, zâmbete
Zile însorite
Lângă muze!
Pești adormiți
În râuri, și-n frunze.
Praf de stele
Și între ele noaptea!
Ziua, curcubee
Și apusul sărăcuțul
Se uită în oglinda
Unei ape ascunse-n nuferi!
Multe muze, multe, multe
Viitoare mize.

Am învățat

Sunt mii de clipe ude în trecut
Și le tot spălăm cu vise
Am învățat că e prea greu
Să ștergem multe doar cu un burete.
Am învățat să mă îmbăt
În fiecare duminică cu vinul nostru sec
Al meu și al sufletului meu pereche
Să pot păși în lumea-n care
Savurez o bucurie nepătată.
Am învățat și parcă asta aștepți în fiecare zi
Să te trezești în melancolii furate
În diminețile puțin curtate
De oamenii dragi ție, dar prea departe
Să vrei să-nveți cum e cu viața
Din cărți prea fine, scrise cu litere groase
Umplute cu speranțe.
Am învățat că doar soarele
Îmi rămâne alături la fiecare răsuflare
Și aerul nefiresc și greoi mă mai ia de mână
Când mă târăsc în amintiri de poezie ruptă
Și ăsta ar fi doar prezentul însiropat în venin de suflet,
În prea multe gânduri și iluzii
Și în zâmbete mușcate de coșmarurile singurătății.
Ai început să simți că frica e prietena mea nouă
Dar nu e decât un fotoliu în care-mi odihnesc inima
Căci fiecare dragoste are frica ei
Și fiecare frică are fotoliul său.
Am învățat că doar din prezentul meu uscat
Poate să înflorească un viitor în doi, dar nu cu noi.

De azi

De azi e primăvară pe geam
Și în suflet încă e miros de iarnă
Într-un buchet cu petale mov
Am împletit prietenii cu o gărgăriță.

De azi șoaptele de alaltăieri au rămas o amintire
Rupte în bucăți de piele și
Sparte în cioburi de lacrimi
Și în suflet încă e miros de iarnă.

De azi aș vrea să-ți scriu cuvinte dulci
Dar nu găsesc decât amare
Mă scuzi că îndrăznesc să-ți spun și a treia oară
În suflet încă e miros de iarnă.

De azi zambilele din glastră
Au promis să mă însoțească
Pe drumul îmbibat cu nonșalanța
Unei primăveri născute într-un miros de iarnă.

Esență de abstract

Dau file de pagini din cărți aburite
Pe fire de gânduri încinse pe drumuri
Cu pasiune udă în culori
Și esență de mentă.

Astăzi încălzim cuptorul cu zumzet
Și în suflet presărăm parmezan cu miere
Aruncăm flori de portocal pe tapet
Și în cupe de cristal punem esență tare.

Ai vrea să guști, dar nu știi cum
Te pierzi prea repede în abstract sau asta crezi?!
În povești cu trecut diluat în opium
Ciocnim râsete sticloase și verzi.

Și se duce-n zare totul
Ca un pescăruș abia trezit
Nici roua nu a apucat să-și dea elixirul
Iar rămâne din tot sau tort, abstractul.

Esență de abstract ți-am pregătit, dar...
Ne împachetăm în vorbe cu iz de șoaptă
Și tot acolo ajungem în final, pe puntea
Unui amurg înmugurit și uscat pe un trandafir.


„Când tăcerea vorbește..” a împlinit 2 ani. I-am pregătit un tort cu blat însiropat în trecut și cremă de abstract. La mulți ani!